Multe întrebări, câteva răspunsuri
Perspectivele pe termen scurt
- Desemnarea unui nou administrator special
În 4-5 iulie are loc Adunarea Generală a Asociaţilor pentru desemnarea noului administrator special. Primăria, Consiliul Judeţean, Politehnca şi Ioan Miculaş îşi vor asuma această alegere. Dacă se desemnează un administrator special, aş lua-o ca pe un semn că activitatea va continua şi echipa se va înscrie în Liga a 3-a. Dacă nu, probabil că vor începe demersurile pentru intrarea în faliment.
Problema în numirea unui administrator special este că acesta trebuie să-şi asume atât plata datoriilor curente, cât şi a costurile de funcţionare. Ce rost ar avea altfel? Sumele datorate în acest moment sunt consistente, iar chiar dacă există contracte de sponsorizare în derulare, ele trebuie suplimentate. Pe lângă acestea, un sezon în Liga a 3-a costă de la un milion de RON în sus, şi asta la nivel de subzistenţă, nu ca să ataci promovarea.
Nu mai este mult până la AGA, există oameni cu care se discută. Cei care stăm aproape de club de ani de zile ştim cât de complicată este situaţia, ce semne de întrebare îşi pune orice posibil finanţator şi motivele pentru care nimeni nu s-a aruncat până acuma să astupe găuri şi să dezlege căile întortocheate care ne-au adus în acest punct.
- Lotul de jucători
O primă problemă a administratorului numit va fi că la club mai există doar o mână de jucători din lotul trecut, două mâini de jucători împrumutaţi şi mai multe mâini de juniori. Valoric am putea, poate, să încropim o echipă care nu retrogradează din L3, în condiţii de activitate normală - fără restanţe, neplăţi, etc.
Dacă nu mă înşel, singurii jucători din retur care mai au contract cu clubul sunt Mario Contra, Lucian Oprea, Dorin Codrea şi David Pop - iar toţi au restanţe salariale şi ar putea pleca liberi. Apoi, jucătorii împrumutaţi ar fi Podină, Cochinţu, Popan, Sporin, Ochea, David Filip, Daniel Filip şi Alexandru David dintre cei de la nivelul ligii a treia, care au şi jucat în această primăvară. Completările de la juniori ar putea veni de la jucătorii pe care i-am văzut în acest sezon, preponderent din generaţiile 2000, 2001 şi 2002. Nu poţi face însă o echipă doar din juniori şi să supravieţuieşti, nu suntem în situaţia Centrului Naţional de Pregătire, nu avem resursele lor.
Acestor jucători li s-ar alătura şi Motreanu, care pare însă că va pleca la Astra - de văzut în ce condiţii, fiindcă atâta timp cât nu se renunţă la participarea în liga a treia, orice transfer trebuie justificat şi să aducă un beneficiu clubului/creditorilor.
Nu ştiu câţi jucători îşi şi doresc să continue aici. Nu mulţi, îmi imaginez.
- Sume de plată
- Reorganizare
Comentarii, păstrate ca atare (4)
-
Oare există cineva în Timișoara care ar putea sa conduca Poli spre salvarea de la desființare.? Utopic vorbind exista varinta unei singure Politehnici.Palmaresul noi ei cu bruma de suporteri. Singura variantă care ar mișcă zecile de mi de iubitori de Poli din Banat! Variantele ASU și ACS sunt cam moarte din fașă. Orgoliile nu vor rezolva problema. Asu este echipa unui grup f. Mic din ce însemna pe vremuri Poli. Acs. la ora actuala doar palmaresul. Din păcate acesta plus culorile nu mai însemnă nprea mult pt. Novovici & COMP.
-
Da chiar cel care scrie cronica violeta poate prelua postul de administrator al clubului si de aici mai departe se pot rezolva multe din problemele clubului
-
Dacă are dorința și putință poate prelua. Noi cei ce iubim Poli nu ne supărăm. El este un mare polist! Eu personal voi fi fan Poli ACS în continuare indiferent de divizia în care va evolua echipa. Acs Poli trăiește prin culori și palmaresul cel deține!
-
Da sint in totalitate de acord cu ce spui POLI trebuie sa mearga ininte voi fi in continuare fan al echipei indiferent de liga si sint convins ca echipa va renaste